Din experienţă

Din experienţă

Autor: Ad Schaerlaeckens

Vă rog să mă credeţi că nu ştiu prea multe despre porumbei. De fapt, pe măsură ce trec anii, se nasc tot mai multe întrebări. Puţinul pe care îl ştiu despre porumbei l-am învăţat, în principal, din experienţă. Fac teste, apoi compar rezultatele şi trag concluziile. În cele ce urmează voi vorbi despre câteva lucruri pe care le-am învăţat din experienţă.

CRESCĂTORIA Să luăm climatul din crescătorie, care este extrem de important pentru condiţia păsărilor. Toţi campionii au crescătorii bune, altfel nu ar fi campioni, însă adăposturile lor pot fi foarte diferite. Faptul că adăposturile bune pot fi de mai multe feluri dă bătăi de cap atât începătorilor, cât şi crescătorilor experimentaţi. Şi toţi îşi pun următoarele întrebări: – Este ventilaţia corespunzătoare? – Nu se crează prea mulţi curenţi de aer în interior? – Este suficient de cald înăuntru sau e prea frig? – E prevăzut cu prea multe sau prea puţine geamuri? – Are rost să instalez o sursă de căldură? În cazul în care aveţi dubii, construiţi în mod diferit compartimentele. Mai multă ventilaţie într-unul şi mai puţină în altul. O secţiune prevăzută cu mai multe geamuri, alta cu mai puţine şi aşa mai departe. După aceea faceţi o comparaţie. În funcţie de compartiment, păsările vor avea o condiţie diferită, iar acest lucru vă va arăta care este cel mai potrivit mediu pentru ele.

VITAMINELE Am făcut teste şi cu vitaminele. Adesea am scris că eu nu cred în eficienţa lor. Cum am ajuns la această concluzie? Din experienţă! Jumătate din colonie a primit cu regularitate vitamine, în timp ce cealaltă jumătate nu a primit nimic. Nu am observant nici o diferenţă din punctul de vedere al condiţiei sau al rezultatelor în concursuri. Deci vitaminele au dispărut din meniu. Vitaminele pot fi utile atunci când porumbeilor le lipseşte ceva. În timpul iernii, acel ceva poate fi lumina soarelui. De aceea, administrez (unele) vitamine în sezonul de iarnă. Nu prea mult şi întotdeauna pe boabe. De ce pe boabe? Deoarece în iernile geroase porumbeii nu prea beau apă şi majoritatea vitaminelor expiră în câteva ore. Vara, când temperaturile sunt ridicate, îşi pierd proprietăţile în mai puţin de o oră.

CURĂŢENIA Ca majoritatea crescătorilor, şi eu fac curăţenie în porumbar. O dată la 2-3 ani. Până să mă însor, făceam curat de 2 ori pe zi, apoi mi-am construit actuala locuinţă. Asta se întâmpla în 1969, când am construit şi o crescătorie cu două compartimente. Din cauza lipsei timpului, făceam curat doar într-un singur compartiment. Lăsam uşa deschisă între cele două secţiuni şi ştiţi unde găseam porumbeii seara? În compartimentul unde nu făcusem curat. Se pare că se simţeau mai bine acolo şi de atunci nu am mai făcut curat în nici o secţiune. E de la sine înţeles că metoda aceasta, “fără curăţenie”, funcţionează numai într-un adăpost uscat şi are şi ea dezavantaje. În caz că porumbeii sunt infestaţi cu viermi (aţă) ori salmoneloză, aveţi o problemă serioasă dacă păsările sunt găzduite într-o încăpere unde nu prea se face curăţenie.

GRITUL Se întâmpla cu mult timp în urmă, când mi-am construit casa în care locuiesc în prezent. Vă daţi seama, aveam moloz şi balast peste tot. Adăposturile erau (sunt) aproape de casă şi nu vă puteţi imagina cum porumbeii devorau acele materiale reziduale. Păsările au avut nişte rezultate extraordinare în acel an (1969) şi acela a fost momentul când mi-am dat seama pentru tot restul vieţii: gritul (mineralele) au o importanţă colosală. În opinia mea, hrana minerală este cel mai valoros supliment alimentar pentru porumbei.

ALTE PRODUSE Apropo de aditivi şi suplimente, ştiu cât de cinic pot fi uneori în privinţa lor. Pe vremuri, eram un fanatic, tot timpul îngrijorat de starea de sănătate a porumbeilor, de aceea îi tratam cu aproape toate produsele la care se făcea reclamă. Dar s-a întâmplat adesea să văd porumbeii celorlalţi colegi, porumbei care nu primiseră nici un fel de aditiv şi care erau la fel de sănătoşi ca ai mei. Am auzit că la fel a procedat şi Gommaire Verbruggen, un om care nu se ascunde după deget, şi mulţi alţii. Şi ei le-au administrat poorumbeilor tot felul de suplimente până când s-au săturat de ele. Şi, după ce au încetat să mai facă asta, se pare că porumbeii au început să concureze mai bine. Să luăm şi exemplul lui Roodhooft. Timp de mulţi ani, Andre a fost un “fanatic al ceaiurilor”, însă a renunţat la ele. Şi-a dat seama că toate acele ceaiuri erau o pierere de timp şi de bani.

PREZENTAREA PARTENERULUI? O chestiune importantă în acest sport este următoarea: să lăsăm sau nu sexele împreună înainte de îmbarcare? Am testat şi asta. Unii dintre zburători îşi vedeau partenerul, alţii nu. După concurs, nu am observant nici o diferenţă. Pe vreme caniculară, nu pare indicat să lăsăm sexele împreună. Mai ales când porumbeii stau în maşină două nopţi, trebuie îmbarcaţi în linişte. Campioni precum Vandeanabeele şi W. Geerts au încetat să mai lase sexele împreună înainte de îmbarcare şi au observant la rândul lor că nu e nici o diferenţă, în afară de efortul suplimentar depus.

HRĂNIREA Hrănirea e un alt aspect controversat. Concepţia unora este să dea un amestec “uşor” la începutul săptămânii, apoi să crească gradual procentul de grăsimi şi proteine. Şi eu procedam la fel până să-l întâlnesc pe Klak. El administra reproducătorilor, zburătorilor şi puilor acelaşi amestec tot anul. Şi în viaţa mea nu am văzut porumbei mai sănătoşi decât ai lui pe durata întregului an. De atunci, şi eu am început să le dau porumbeilor acelaşi amestec 365 de zile pe an şi nu am regretat niciodată lucrul acesta. Şi, mai important, din ce în ce mai mulţi campioni procedează la fel. Ar trebui să le daţi păsărilor un amestec special în perioada năpârlirii, ar spune mulţi. Niciodată nu le-am dat. Şi nimeni nu mi-a spus până acum “păsările tale nu au năpârlit cum trebuie, le-ai hrănit corespunzător?”. Orzul e o altă poveste. Se spune că orzul îngraşă şi că femelelor le-ar piere cheful de împerecheat din cauza “efectului său calmant”. Pe de altă parte, cânepa se spune că ar avea un efect excitant. Prostii. Am văzut o grămadă de female obeze care depuneau ouă fără probleme. În ce priveşte hrănirea, trebuie să recunosc că nu mă refer la cursele de fond din moment ce nu am experienţă la această categorie.

ANTRENAMENTELE PRIVATE Se poate scrie o carte întreagă numai despre lansările de antrenament. Se pare că toţi campionii au metode diferite. Unii îşi duc porumbeii de mai multe ori în timpul săptămânii, ajungând până la 150 km, în timp ce alţii pretind că 4-5 lansări de maximum 15 km sunt suficiente. Şi aceştia din urmă înregistrează acelaşi succes. Cred că lansările frecvente de la distanţe scurte sunt la fel de bune sau chiar mai bune în cazul puilor decât antrenamentele pe distanţe lungi. Însă condiţiile de antrenament din alte ţări diferă faţă de cele din Belgia şi Olanda şi pot necesita o abordare diferită. Şi ultimul lucru pe care mi-l doresc este să vorbesc despre ceva ce nu cunosc.

Sursa: http://www.schaerlaeckens.com

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: